JUDETUL MARAMURES
COMUNA BUDESTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 7
privind acordarea unor ajutoare financiare de urgență domnului Marinca Ioan (domiciliat în Budești, nr. 228) și domnului Tamaș Vasile (domiciliat în Budești, nr. 780A), în vederea sprijinirii acestora ca urmare a pierderii unor animale din gospodăria proprie (ecvină, respectiv bovină), în baza actelor de necropsie
Consiliul Local al Comunei Budești, județul Maramureș, întrunit în ședința ordinară din data de 29.01.2026, convocată prin dispoziția primarului comunei Budești,
Luând în considerare proiectul de hotărâre nr. 7 din 27.01.2026 iniţiat de Primarul comunei Budești privind acordarea unor ajutoare financiare de urgență domnului Marinca Ioan (domiciliat în Budești, nr. 228) și domnului Tamaș Vasile (domiciliat în Budești, nr. 780A), în vederea sprijinirii acestora ca urmare a pierderii unor animale din gospodăria proprie (ecvină, respectiv bovină), în baza actelor de necropsie;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 266/27.01.2026 al inițiatorului, Primarul comunei Budești, dl. Pop Simion;
- Raportul de specialitate nr. 267/27.01.2026 al Compartimentului de Asistență Socială, întocmit de dna Inspector superior Capolna Mărioara - Mihaela;
- Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Budești;
- Solicitările cetățenilor și actele de necropsie care atestă decesul animalelor (ecvină, respectiv bovină);
- Art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
- Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;
Consiliul Local al comunei Budești adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă acordarea unui ajutor financiar de urgență în cuantum total de 2.000 lei, suportat din bugetul local al comunei Budești pe anul 2026, Capitolul „Asigurări și asistență socială”, pentru următorii cetățeni:
- Marinca Ioan, domiciliat în Budești, nr. 228 – suma de 1.000 lei (ajutor pierdere animal ecvin);
- Tamaș Vasile, domiciliat în Budești, nr. 780A – suma de 1.000 lei (ajutor pierdere animal bovin).
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul comunei Budești și compartimentele de specialitate.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului - Județul Maramureș;
- Primarului comunei Budești;
- Compartimentului Contabilitate;
- Beneficiarilor menționați la Art.1;
- Cetățenilor prin afișare pe site-ul Primăriei Budești.
Președinte de ședință
Ciceu Ioan
Contrasemnează
p. SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BUDEȘTI
Anca ȚIPLEA
cu atribuții delegate specifice secretarului general
cu atribuții delegate specifice secretarului general
CVORUM : Consilieri: 11, prezenti : 10, pentru 10, abtineri 0, impotriva 0.

