BAREM
BAREM CORECTARE
Art. 1 alin. (2) şi (4) şi Art. 51 din Constituţia României, republicată.
- indicarea formei de guvernământ a statului român – 3 puncte
- identificarea puterilor statului în democraţia constituţională – 3 puncte (dintre care: - menţionarea puterii executive – 1 punct, - menţionarea puterii legislative – 1 punct, menţionarea puterii judecătoreşti – 1 punct);
- menţionarea dreptului cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în nume propriu – 3 puncte;
- menţionarea dreptului organizaţiilor legal constituite să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă – 2 puncte;
- menţionarea faptului că exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă - 2 puncte;
- menţionarea obligaţiei autorităţilor publice de a răspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii – 2 puncte;
- capacitate de analiză şi sinteză, claritate, coerenţă şi logica exprimării – 5 puncte.
3. Care sunt documentele care însoţesc cererea scrisă a declarantului pentru înregistrarea tardivă a naşterii persoanei majore conform prevederilor art. 51 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2024? - 20 puncte
BAREM
Art. 51
- (1) Pentru înregistrarea tardivă a naşterii persoanei majore, cererea scrisă a declarantului este însoţită de următoarele documente:
- certificatul medical constatator al naşterii; - 3,75 puncte
- declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată, dată în faţa ofiţerului de stare civilă, la care anexează o fotografie de mărimea 3/4 cm, care se încarcă în S.I.I.E.A.S.C.; - 3,75 puncte
- declaraţia a doi membri ai familiei, iar în lipsa acestora, a două persoane care o cunosc, dată în faţa ofiţerului de stare civilă; - 3,75 puncte
- stabileşte dacă fizionomia persoanei corespunde cu fotografia încărcată şi o aplică electronic astfel: una pe declaraţia persoanei şi alta pe declaraţiile prevăzute la lit. c). - 3,75 puncte
- capacitate de analiză şi sinteză, claritatea, coerenţa şi logica exprimării ideilor - 5 puncte
4. Ce condiţii trebuie să îndeplinească proprietarii actuali ai construcţiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producţie, de fostele asociaţii economice intercooperatiste, de fostele organizaţii şi entităţi ale cooperaţiei de consum ori de alte foste entităţi cooperatiste, în vederea obţinerii titlului de proprietate pentru terenurile aferente acestor construcţii, potrivit Legii nr. 18/1991 Legea fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. - 20 puncte;
BAREM
BAREM CORECTARE
Art. 24 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 Legea fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Art. 24
(3) Pentru proprietarii actuali ai construcţiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producţie, de fostele asociaţii economice intercooperatiste, de fostele organizaţii şi entităţi ale cooperaţiei de consum ori de alte foste entităţi cooperatiste, indiferent de denumirea acestora, comisia judeţeană de fond funciar va emite, la cerere, titluri de proprietate privind constituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aferente acestor construcţii, terenuri având categoria de curţi-construcţii, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- solicitanţii fac dovada proprietăţii asupra construcţiilor; - 3 puncte
- solicitanţii fac dovada înregistrării construcţiei în registrul agricol, cu excepţia persoanelor pentru ale căror construcţii nu există obligaţia legală de înscriere în registrul agricol, precum şi dovada plăţii impozitelor şi taxelor aferente acesteia în conformitate cu prevederile legale; - 13 puncte
- pentru terenul aferent construcţiei nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altei persoane. - 4 puncte
5. Precizaţi care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un arendaş pentru a cumpăra un teren agricol arendat, conform Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.
BAREM
(3 condiţii x 6.666666666666667 p = 20 p) - art. 4, alin. (2), Legea 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.
(2) Arendaşul care doreşte să cumpere terenul agricol arendat situat în extravilan trebuie să deţină această calitate în temeiul unui contract de arendare valabil încheiat şi înregistrat potrivit dispoziţiilor legale cu cel puţin un an înainte de data afişării ofertei de vânzare la sediul primăriei şi să îndeplinească următoarele condiţii:
- în cazul arendaşilor persoane fizice, să facă dovada domiciliului/reşedinţei situat/situate pe teritoriul naţional pe o perioadă de 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
- în cazul arendaşilor persoane juridice şi asociaţii, persoane fizice, să facă dovada domiciliului/reşedinţei situat/situate pe teritoriul naţional pe o perioadă de 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
- în cazul arendaşilor persoane juridice, cu acţionariat altă persoană juridică, acţionarii/asociaţii care deţin controlul societăţii să facă dovada domiciliului/reşedinţei/sediului social/secundar situat pe teritoriul naţional stabilit pe o perioadă de 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan
COMISIE CONCURS
Preşedinte - POP MIRCEA
Membru - COMAN VASILE
Membru - SIMON IOAN
Membru - CHIORAN FLORIN
Membru - POP LIVIU VASILE

